Oameni şmecheri, iuţi şi descurcăreţi. Sunt acestea calităţi sau defecte?
Iuţi din fire, oltenii râd, în bancurile pe care le spun, de încetineala ardeleanului, de prostia şi de lenea moldoveanului.
“Oltean sunt, oltean îmi zice/Oltean sunt pe un’ m-oi duce/Sunt oltean de Jiuleţ, mititel şi iubăreţ/M-a făcut mama isteţ, măi Leano!”, sunt versuri care spun multe despre autopercepţia olteanului. Olteanul crede despre sine că-i iute, şmecher şi descurcăreţ.
Elena Roată, profesor de limba şi literatura română la Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu, punctează: “Oltenii au un specific aparte, e foarte adevărat că sunt caracterizaţi de o iuţime, o agerime. De asemenea, se poate vorbi de o inteligenţă uşor speculativă, care, de foarte multe ori, este specifică mai ales oltenilor din judeţul Gorj, gorjenilor. Nu uitaţi că Tudor Arghezi spunea <> “.
Din bancurile făcute pe seama oltenilor de reprezentanţi ai celorlalte regiuni, reies, însă, şi alte trăsături, mai puţin măgulitoare: că-i iute, într-adevăr, dar că acţionează adesea, chiar înainte de-a gândi, că se vâră moţ, peste tot, să nu care cumva să se petreacă ceva în lipsa lui, că-i speculant şi profitor. A se vedea şi bancul: “De ce vor oltenii să aibă vaca precum girafa?
Să pască la vecini şi s-o mulgă ei”. “Mie îmi place foarte mult în Oltenia hotărârea cu care ei, foarte rapid, fac orice”, spune zâmbind Ioan Gyuri Pascu, ardelean de origine. “De multe ori, după aia ajung să gândească. Până să-şi ceară scuze, ţi-au şi dat o palmă! Aşa sunt ei: foarte iuţi la orice! Gândeşte-te numai la sârba olteanească…”
Activitatea oltenilor, sursă de stereotipuri
Când anume au început să circule şi să generalizeze stereotipurile despre olteni? “Bucureştenii au o imagine destul de clară despre <> , începând cu jumătatea secolului al XIX - lea.
Pentru bucureşteni, la un moment dat, toţi cei care se ocupă de comerţul ambulant sunt numiţi <> , indiferent de unde vin”, spune sociologul Puiu Lăţea, iar George Potra trasează un portret al acestora în lucrarea “Din Bucureştii de altădată” (1981): “Oltenii, vânzători de zarzavaturi şi de fructe, se distingeau prin cămăşile lor lungi, care, de multe ori, le treceau de genunchi, prin brâul roşu care le încingea mijlocul şi în care îşi puneau punga cu bani, făcută din pânză deasă de americă, şi prin faptul că, până toamna târziu, umblau cu picioarele goale.
Rareori erau încălţaţi şi aceasta se întâmpla mai cu seamă duminica după amiază când mergeau la horă”.
Etnologul Şerban Anghelescu subliniază: “În bancuri, olteanul iese bine, e un bun comerciant şi un soi de evreu al României. Amza Pellea, prin nea Mărin, a făcut pentru olteni enorm, într-un sens pozitiv. Cu toate că era autoironic, era o autoironie care îl înălţa straşnic pe oltean deasupra tuturor celorlalţi”.
Olteanul Cioroianu, contestat în Timiş
“Olteanul e ţinta favorită a bănăţeanului”, spune Alin Gavreliuc, psiholog social şi profesor la Universitatea de Vest din Timişoara. “În Banat, au venit în jurul anilor ‘50-’60 importante valuri de migranţi olteni în administraţie. Imediat după război, când a început şi perioada comunistă, cu tot ce a însemnat ea: deportările nemţilor din Banat, deportările ţăranilor mai avuţi din Banat în Bărăgan.
Pentru că trebuia înlocuită administraţia cu ceva, cu cineva, personajul privilegiat care a luat locul funcţionarului bănăţean incoruptibil şi competent a fost olteanul. Care, în anumite cazuri, s-a dovedit la rândul său competent.
Dar asta n-a avut nicio importanţă, au existat anumite resentimente şi cu siguranţă de aici a pornit totul”. Alin Gavreliuc subliniază că şi astăzi olteanul e privit chiorâş în Banat: “Îmi amintesc că şi prezenţa în fruntea listei Alianţei DA la Senat a lui Adrian Cioroianu a stârnit un val de proteste aici, la nivel local, pe criteriul ăsta, al oltenităţii lui: <> ” Legat de posturile în administraţie ocupate de olteni în Banat, vezi şi bancuri precum: “De ce-are olteanul gâtul lung? Ca să se uite peste Carpaţi şi să vadă posturi de răspundere”.
“Ardeleanul se prinde greu”
După câteva ore de muncă, pe o temperatură de peste 30 grade Celsius, nişte muncitori din centrul municipiului Târgu-Jiu se pregătesc să mănânce de prânz. Îşi scot tacticoşi pachetele, iar unul zice zâmbind: “Ani n-avem ceapă şi nici praz! Dar tot olteni suntem!”. Bancuri ştiu, cum să nu? “Să vă spun unul: într-un compartiment de tren, un oltean şi un ardelean.
La un moment dat, ardeleanul scoate o litră de palincă, slănina, pita, sfarmă o ceapă şi începe să mănânce, trăgând din cand în când şi din palincă… Olteanului i se face poftă de o duşcă, dar cum să intre în vorbă cu ardeleanul?
La un moment dat, văzând că palinca e pe terminate, îşi ia inima în dinţi şi se apropie de ardelean: <> , la care ardeleanul: <> . Vedeţi, ardeleanul se prinde mai greu, dar cred că este de la încetineală! Şi mai sunt bancuri tot despre calmul lor. Am fost în Sibiu şi aşa este: parcă abia se mişcă. Sau poate suntem noi prea iuţi”, zice Marian, un muncitor de 43 de ani.
“Moldovenii nu muncesc de lene”
Vasile Dobran nu se lasă mai prejos. Ştie şi el un banc, cu acţiunea tot în tren, şi tot legat de mâncare: “Un moldovean şi un oltean în tren. La un moment dat, li se face foame, moldoveanul scoate o pâine şi o bucată de carne şi începe să mănânce.
Olteanul scoate nişte bucăţele de peşte, mănâncă puţină carne de peşte şi pune grijuliu oasele pe un ziar. Moldoveanul îl vede şi-l întreabă: <> , <> . Stă moldoveanul, se gândeşte, şi în final, îi propune olteanului să-i dea pâinea şi carnea pe oasele de peşte.
Acum olteanul se înfruptă din carne şi pâine, iar moldoveanul cu o figură scârbită încearcă să ronţăie oasele de peşte… <> , <> , zice olteanul.
Vedeţi, cred că cel mai beştelit în bancuri este moldoveanul pentru că olteanul îl vede tare prost, leneş şi sărac. Aşa ştiu eu de mic, că în Moldova este sărăcie mare din cauza locuitorilor, că sunt leneşi. Tata a muncit în Moldova şi îmi povestea că au case din pământ şi nu muncesc mai nimic, de lene”.
“Praz” şi “sârme”
Oltenii din comuna Brezniţa de Ocol, judeţul Mehedinţi, sunt oamenii puşi pe şotii şi recunosc că nu se dau în lături de la a spune bancuri oriunde se întâlnesc. În cârciumă, la muncile câmpului sau pe marginea uliţelor, ei îi ironizează, de regulă, pe moldoveni, apoi pe ardeleni.
Nea Petre Şerban, un ţăran şugubăţ de 75 de ani, îşi aminteşte că prin 1948 era “singurul oltean printre moldoveni”. Elev la Şcoala profesională din Român, a nimerit în cameră la internat cu nu mai puţin de şaisprezece moldoveni. ,,Ei îmi ziceau mie <> iar eu le spuneam că olteanul are coatele ascuţite să-şi facă loc printre fraieri.
M-au luat ei tare la început, că erau mai mulţi, dar nici eu nu m-am lăsat şi am dat cu gura. Aşa am devenit prieteni”. Că veni vorba de moldoveni, bătrânul zice că n-a scăpat nici azi de ei. Are unul chiar în coasta casei, pe vecinul lui Ion Toma, de 54 de ani, de loc din satul Gherăieşti, judeţul Neamţ.
Ieşit şi el la poartă, moldoveanul zice c-a rămas în judeţul Mehedinţi de când a venit cu serviciul să pună umărul la construirea combinatului de apă grea. ,,Mi-aduc aminte că şi pe timpul lui Ceauşescu pe şantiere, noi moldovenii făceam băşcălie de olteni, iar oltenii de noi. Noi le spuneam că olteanul doarme pe rogojină, ei ne ziceau nouă la moldoveni <> . Cică moldovenii când au plecat cu trenul n-aveau bani, aşa că se urcau sus, pe vagon. Şi când vedea firele electrice, unu’ striga:c<> ” (Iulian Gogonea, Mehedinţi)
“Olteanul e cea mai repezită rasă de român”
De mai bine de trei decenii, geamgiul Ilie Tonca, originar din comuna clujeană Mărgău (locul de baştină al lui Emil Boc), trăieşte printre oltenii din Gorj. La început i-a fost mai greu, dar cu trecerea anilor, nea Ilie şi-a făcut numeroşi prieteni printre oltenii despre care spune “că-s repeziţi şi au impresia că ştiu toate meseriile, dar pe niciuna nu o ştiu bine”.
“Am venit cu trenul în Gorj. Nu ştiam prea multe nici despre Gorj, nici despre olteni. A fost destul de greu la început, dar nu mi-a luat mult să mă obişnuiesc. Şi acum vorbesc în graiul din Mărgău, pentru că, alături de mine, a stat mereu fratele meu mai mare, Gheorghe, şi aşa ne-am păstrat graiul”, spune nea Ilie, în timp ce taie un geam înalt şi gros.
“Am venit pentru că aşa a trebuit. A fost bine. Ne era mai uşor pe vremea comunismului, acum este mai greu, mai ales cu banii. Nu ni s-a întâmplat ca un oltean să râdă de noi sau să spună bancuri cu ardeleni pe seama noastră. Nici noi nu am făcut-o. Ne-am înţeles cu fel de fel de oameni. Însă, ceea ce am învăţat în anii ăştia, a fost că olteanul este cea mai repezită rasă de român.
Are impresia că ştie toate meseriile, că e bun la toate, dar pe niciuna nu o ştie temeinic. E descurcăreţ foc, am avut doi ucenici, mai demult, dar nu le-a plăcut să muncească şi au plecat. Olteanul este tot om, ca şi noi, ca şi moldovenii, nu îi dispreţuim pe nici unii. Asta am învăţat de la părinţii noştri şi de la viaţă”.
Căruţa cu proşti şi minunile Caracalului
Ai fost, n-ai fost la Caracal, două lucruri ţi-au intrat bine în cap: că la Caracal s-ar fi răsturnat “căruţa cu proşti” şi că oraşul e renumit prin “cele şapte minuni” ale sale. Numărate, însă, minunile depăşesc cifra 7.
Amintim câteva: Cimitirul Eroilor de pe strada Învierii, penitenciarul de pe strada Libertăţii, fabrica de pâine de pe strada Foametei, incendiul de la sediul unităţii de pompieri, furtul unei porţi de la un sediu de Miliţie şi, mai presus de toate, ceasul din Gara Caracal: orele sunt indicate atât cu cifre române (de la I la XII), cât şi cu cifre arabe (de la 13 la 24). În plus, ora 16, în cifre romane, nu apare ca şi IV, ci e reprezentată prin patru liniuţe verticale: IIII.
Căruţa a intrat în folclorul local
În ceea ce priveşte căruţa, sunt mai multe variante. Ba că era vorba de nişte ţărani revoluţionari (<> , cum li se zicea oamenilor din popor), în trecere prin oraş, ba că ar fi fost vorba de nişte vâlceni, veniţi să vândă ploşti în târgul din Caracal şi că s-ar fi răsturnat căruţa cu ei şi cu ploştile, ba că vorba asta ar fi fost consacrată de la reprezentarea unei roţi cu obada ruptă în Monumentul Eroilor din centrul oraşului.
Puiu Lăţea, sociolog, explică: “Unele minuni au fundament real, altele sunt probe suplimentare că localnicii nu duc lipsă de simţul umorului. Totuşi, încercările de a căuta realitatea din spatele acestor legende sunt, la limită, inutile.
Restabilirea <> ne-ar face nefericiţi pe toţi, mai ales pe caracaleni. Pentru mulţi dintre ei, atât minunile, cât şi <> fac parte din moştenirea culturală locală. Cu ajutorul lor, poţi să intri în vorbă cu alţii, poţi să explici ceea ce ţi se pare absurd în viaţa oraşului”.
Cum se văd oltenii:
- iuţi, isteţi, ageri, şmecheri, descurcăreţi, mândri
Cum îi văd ceilalţi pe olteni:
- şmecheri, speculanţi, profitori, “prăzari”
